Elevii români au luat 21 de premii la Olimpiada Internațională de Limba Rusă

Elevii români au luat 21 de premii la Olimpiada Internațională de Limba Rusă
Publicat: 13/06/2014, 00:12
Actualizat: 28/09/2018, 11:24

Competiția s-a desfășurat în perioada 6 – 11 iunie, la Moscova. Olimpicii români au fost recompensați cu un Premiu de excelență (cu punctaj maxim), șapte premii I, cinci premii II, patru premii III, un premiu I pentru concursul de interpretare creativă a unui text, un premiu II la concursul „Tânărul Orator” și un Premiu special pentru „Cel mai bun răspuns” la examenul oral și de analiză a
textului.

Sofia Anamaria Ferțadi (clasa a X-a, Colegiul Național „Dragoș Vodă” din Sighetu Marmației) a cucerit Premiul de excelență cu punctaj maxim, iar Mariana Cornei (clasa a XII-a, Liceul Teoretic „Grigore Moisil” din Tulcea) a primit premiul I, premiul I la concursul de interpretare creativă și un premiu special pentru „Cel mai bun răspuns” la proba orală și analiză de text.

Celelalte laureate cu premiul I sunt Iulia Haralambie (clasa a XI-a, Liceul Teoretic „Grigore Moisil” din Tulcea), Iuliana Petrov (clasa a IX-a, Colegiul Dobrogean „Spiru Haret” din Tulcea),
Vasilica Ignat (clasa a XII-a, Liceul Teoretic „Ion Creangă” din Tulcea), Ionela Crina Hrini, (clasa a XII-a, Colegiul Național „Dragoș Vodă” din Sighetul Marmației), Anfisa Lazăr (clasa. a XI-a, Liceul Teoretic „Nicolae Iorga” din Brăila) și Mihaela Rotaru (clasa a X-a, Colegiul Național de Informatică „Spiru Haret” din Suceava).

Cu premiul II au fost distinse Cristina Negrub (clasa a XII-a, Colegiul Național de Informatică „Spiru Haret” din Suceava), Cristina-Alexandra Silivestru (clasa a XI-a, Colegiul Economic „Delta Dunării” din Tulcea), Ionela Taficiuc (clasa a XI-a, Liceul Tehnologic „Marmația” din Sighetul Marmației), Valeria Trifanov (clasa a X-a, Liceul Teoretic „Grigore Moisil” din Tulcea), Corina Gurulea (clasa a IX-a, Colegiul Economic Administrativ din Iași) și Maria Lisnic (clasa a IX-a Colegiul Economic „Virgil Madgearu” din București). Cristina Negrub a obținut și premiul II la concursul „Tânărul Orator”.

Premiul III a fost înmânat următoarelor eleve: Ecaterina Trifanov (clasa a XII-a, Liceul Teoretic „Ion Creangă” din Tulcea), Alexandra Macsim (clasa a XI-a, Colegiul Tehnic „Nicolae Băcescu” din Fălticeni), Laura Kazamon (clasa a IX-a, Liceul Teoretic „Ovidius” din Constanța) și Nicoleta Roxana Vlad (clasa a IX-a, Colegiul Economic „Virgil Madgearu” din București).

Olimpiada Internațională de Limba Rusă este o competiție care se desfășoară o dată la 4 ani.

La ediția curentă, au participat 216 elevi din 30 de țări. Echipa României a fost reprezentată de 18 eleve (10 la limba rusă modernă și 8 la limba rusă maternă), fiind condus de conf.dr. Axinia Crasovschi, prodecan la Facultatea de Limbi Străine a Universității București, președinte al Asociației Profesorilor de Limba și Literatura Rusă din România și prof. metodist Tamara Alistarh de la Liceul Teoretic „Grigore Moisil” din Tulcea.

Probele obligatorii ale olimpiadei au inclus un proiect pe o temă impusă, un examen de cultură și civilizație rusă, un examen oral de înțelegere și analiză a unui text, conform nivelurilor de limbă din grila europeană. De asemenea, au fost organizate două concursuri facultative – interpretare creativă a unui text și discurs argumentativ pe teme impuse.

Tags:
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Avertisment după ce o dansatoare a murit sufocată în timp ce avea relații intime cu...
Acest bărbat a fost dat dispărut în 1998, la vârsta de 19 ani. Ireal unde...
Prima reacție milionarului Dorin Mateiu, bărbatul de 57 de ani care s-ar iubi cu Simona...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Un băiat de 14 ani a murit după ce a răspuns la o provocare și...
De ce a fost eliminată Ștefania Ștefan. Acuzații dure la adresa Pro TV după ultimul...
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut...
"Cam un 4.000 de lei ca să trăieşti decent". Ofertele angajatorilor pentru tineri, la târgurile...
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a...
„Dacă m-ar înșela..” Anamaria Prodan a răspuns la întrebarea care stă pe buzele tuturor! Cum...
Acum păpușă, în trecut mătușă! Cum arăta Inna înainte să fie celebră
Pe ce șosele îți trebuie rovinietă? Este obligatorie pe DN-urile ce trec prin localitate?
Noua axă a răului? Vladimir Putin şi Xi Jinping şi-au promis să coopereze împotriva SUA...
Tehnologia ULUITOARE care a generat CĂLDURĂ de peste 1.000 grade Celsius
Telefoanele, INTERZISE prin lege. Propunerea drastică pentru milioane de oameni din România
Scandalul care îi costă scump pe șoferi. Scapă ocazia de-a plăti mai puțin în service
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine...
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Virginia, întrebare neașteptată pentru Patrick: „Patrick, îți pare rău că m-ai chemat la camera roșie?”
"Vă rog, ajutați-ne. Ajutor!". Iulia Vântur, mesaj disperat. Ce s-a întâmplat și cum dorește să...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
O nouă eră de parteneriat între China și Rusia. Anunțul făcut de Xi Jinping și...
×